Parohia Sf. Nicolae - Amaradia(Belivacă)

ISTORICUL BISERICII SF. NICOLAE AMARADIA (BELIVACĂ)

Avea întinse proprietăţi în această parte a oraşului, cât şi în partea de nord a judeţului Dolj. La "Podişor", pe str. Petru Rareş, fostă Geblescu (zona "Tabaci" – Facultatea de Medicină), deţinea o zalhana pentru tăiatul vitelor. Locuia în preajma bisericii, pe locul unde astăzi se intersectează str. Amaradia cu str. G. Enescu (fostă Sineasca).

Nu a avut descendenţi pe linie masculină, cei trei fii ai săi murind de copii, aşa cum observăm din fresca votivă de pe peretele de apus al bisericii: două fiice stau lângă mama lor, Bălaşa, iar cei trei fii, separat, lângă tatăl lor, cu mâinile pe piept. Se ştie că o fiică a sa, Maria, căsătorită în anul 1820 cu viitorul preot Anghel Constantin (mai târziu protopop), a avut o fiică, Zânca, ce devine, în anul 1860, soţia lui Ştefan Geblescu, membru al unei vechi şi renumite familii craiovene.⁽⁴⁾

Hristea Belivacă se numără şi printre ctitorii bisericii Parohiei Murgaşi, jud. Dolj, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.⁽⁵⁾

Unele documente enumeră pe "bogatul măcelar Hristea" printre prietenii şi sprijinitorii lui Tudor Vladimirescu⁽⁶⁾ , care, înainte de a ajunge pandur, a făcut, şi el, comerţ cu vite, în calitate de administrator al moşiei lui Ioniţă Glogoveanu din Craiova. Despre Mihail Socolescu nu s-au păstrat informaţii de-a lungul timpului. Cunoaştem doar, din tabloul votiv, că pe soţia sa o chema Cheraţa şi a avut şase fii, din care unul a murit înainte de terminarea bisericii.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, mahalaua Trăistari, pentru care a fost construită biserica Sf. Nicolae, se afla situată în afara graniţelor oraşului, pe un important drum comercial.⁽⁷⁾ Craiova se oprea, la vremea aceea, în Valea Vlăicii, pe unde trecea un pârâu şi exista o vamă.⁽⁸⁾ Mahalaua, care în anul 1838 număra de 30 de familii⁽⁹⁾, s-a dezvoltat repede către mijlocul secolului al XIX-lea, în scurt timp fiind încorporată în oraş. Locuitorii ei erau, în majoritate, negustori şi meseriaşi, unii locuind chiar pe terenurile sau în casele bisericii. Despre importanţa "mahalalei Sf. Nicolae, cu toţi mahalagii săi" în viaţa economică a Craiovei din trecut, se pot afla informaţii în diferite acte redactate de-a lungul vremii, ca "Jalba isnafurilor către Divan", din mai 1787, dată care pledează, şi ea, pentru existenţa unei biserici înainte de 1794.⁽¹⁰⁾

Pisania originală a bisericii nu se păstrează. Probabil că aceasta a fost scrisă în piatră şi a fost eliminată odată cu reparaţiile din anul 1867, când s-a scos şi ancadramentul de piatră al uşii. Până în anul 1986, deasupra uşii a existat o pisanie scrisă pe tablă de fier, cu următorul cuprins:

"Această sfântă şi dumnezeiască biserică cu hramul Sf. (I)erarh Nicolae şi Schimbarea la faţă, din temelie să vede după portretele zugrăvite în biserică, că este fondată de răposaţii titori Mihai Socolescu, Cristea Belivacă. S-a sfiniţit la 1794. De o fi avut vreun venit, nu s-au găsit nici într-o condică scris di la acei titori. Şi după timpuri, azungâ(n)d în ruinare, fi(i)nd desvelită, cât şi păreţi(i) cu bucele până la temelie ruinată, la 1867 aflându-să iubitoare de biserică D. Do(a)mna Bălăşica, sora răposatului D.D. Colonel şi mare cv(a)leri Ioan Solomon şi soţie a răp(o)s(atului) George Tudor de aicia din Craiova, cu a dumne(a)ei singură cheltuială a învelit-o peste tot cu tinichea, cu zighiaburi împrezurată şi văpsită peste tot, asemenia şi zidul împrejuru(l) biserici(i), le-au reparat cercurile şi ciubucele până la temelie şi văpsită peste tot cu coloria care să vede p-afară. Şi noi, ipitropii, contribuirăm pentru cumpărătoarea crucilor de la turle şi poleitul la cruci şi pentru zugrăvitu la Pandocrator cu azutoru mahalagiilor şi cu azutoru D. Bălăşichii, prin care este titoră pentru iubirea bisericii şi a Sf. Nicolae, cu a noastră stăruinţă: Ioan Socolescu şi Ioan Niţu Marin. Am scrisu eu Ştefan Mărgineanu, avgust 9. 1867"⁽¹¹⁾

De-a lungul timpului, biserica şi incinta au cunoscut numeroase avarii, reparaţii, sistematizări şi restaurări.

La 11 ianuarie 1838, turla de pe naos a fost grav avariată de un cutremur, fiind apoi demolată.

În 1867, a fost refăcut acoperişul, dându-i-se o nouă formă, frescele interioare au fost acoperite cu var în pronaos şi pictură în ulei în naos şi altar, faţada a fost văruită, unele elemente de arhitectură vopsite în culori, s-a eliminat ancadramentul de piatră al uşii, precum şi cele ale ferestrelor, care au fost lărgite. Susţinătorii financiari ai reparaţiilor au fost: Doamna Bălăşica, văduva unui anumit Gheorghe Tudor şi sora cunoscutului revoluţionar de la 1821, colonelul Ioan Solomon; Ioan Socolescu; Ioan Niţu Marin, precum şi "mahalagii". Tradiţia consemnează că Bălăşica ar fi fost descendentă a lui Belivacă.

În anul 1870, Bălaşa Sinescu construieşte turnul clopotniţă (azi – monument istoric) şi două chilii în partea de sud a acesteia (demolate în anul 1949), la intrarea dinspre strada Iancu Jianu (fostă Domniţei). Aceasta a donat şi terenul necesar înfiinţării cimitirului care-i poartă numele (Sineasca), la intrare construind biserica Podbaniţa, azi dispărută, împreună cu o clopotniţă, asemănătoare cu cea de la Belivacă. Se pare că Bălaşa Sinescu era descendentă a lui Socolescu, întrucât biserica deţine două sfeşnice de alamă cu inscripţia: "Dăruit de Bălaşa Sinescu, Stanciu, Ilie, Ion, Constantin, Mihai Socolescu, Constantin, Bălaşa, Vasile, Smaranda, George, Maria, Clenofia monahia, Elisabeta monahia E.L. 1871"

În anul 1874 s-a desfiinţat cimitirul din jurul bisericii, odată cu promulgarea Legii sanitare, care interzicea funcţionarea cimitirelor în interiorul localităţilor.

În anul 1888, în biserică are loc un incendiu, provocat de câteva lumânări lăsate nesupravegheate, în urma căruia au ars icoanele împărăteşti ale Maicii Domnului, Sfântului Nicolae şi Sfintei Parascheva. Primele două au fost refăcute de către Năstase Nicolae Zugravu, în anul 1889, contra sumei de "80 lei", conform chitanţei păstrate în arhiva parohiei.⁽¹²⁾