Parohia Sf. Nicolae - Amaradia(Belivacă)

ISTORICUL BISERICII SF. NICOLAE AMARADIA (BELIVACĂ)

În anul 1905 s-a demolat casa parohială din partea de nord a bisericii, construită de ctitori, care avea cinci camere şi s-a repictat biserica de către pictorul Dumitru Belgun, în tempera.

În anul 1918, trupele germane de ocupaţie au rechiziţionat clopotele vechi ale bisericii, unul cu greutatea de 800 kg, iar altul de 200 kg. Jugurile acestora se păstrează şi azi, fiind expuse lângă biserica. Actualul clopot a fost achiziţionat prin subscripţie publică, în anul 1921.

Prin Legea pentru conservarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 82/29 iulie 1919, Comisiunea Monumentelor Istorice declară biserica Belivacă monument istoric.

În 1924, la insistenţele Epitropiei şi ale preotului paroh Dumitru Preoţescu, s-a demolat potcovăria care era amplasată în partea de răsărit a curţii bisericii şi avea "aspect urât", deranjând, prin natura activităţii, serviciile religioase. În urma desfiinţării construcţiei, s-a creat acces pentru parohie şi dinspre str. Amaradia, iar în anul 1926 s-a construit gardul din fier forjat, care dăinuie până azi.

Între anii 1938 şi 1940 s-a refăcut acoperişul bisericii şi turlei mici, în stilul tradiţional al bisericilor olteneşti, iar în anul 1949 se electrifică biserica.

În perioada 1956-1959, sub păstorirea părintelui dr. Nicolae Nicolaescu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, a fost redeschis pridvorul, s-a reconstruit turla naosului şi acoperişul în forma actuală şi s-a restaurat fresca originală de către pictorii Gh. Rusu şi Grigore Stoenescu din Bucureşti.

Între anii 1980 şi 1985, prin purtarea de grijă a părinţilor Ioan Stanciu, parohul parohiei, şi Nicolae Păunescu, protopopul Protoieriei Craiova Sud, edificiul a fost consolidat, în urma avariilor pricinuite de cutremurul din anul 1977, urmând ca, între anii 1986-1989, vechea frescă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea să fie restaurată de către pictorul Ion Grigorescu, pe baza unui deviz întocmit de către d-na Teodora Ianculescu – Spătaru.

Între anii 2010-2012, prin osârdia părintelui Bonea Florin, ansamblul monument istoric a trecut printr-un proces amplu de restaurare, în baza unui proiect întocmit de d-l arhitect Iulian Cămui. Astfel, la biserică s-au efectuat următoarele lucrări: consolidarea structurii de rezistenţă, acoperiş nou cu învelitoare de aramă, instalaţii electrice, termice, sanitare şi pluviale noi, sistem de drenaj, hidroizolaţii chimice, pardoseli din marmură, instalaţie de climatizare, sistem audio şi de alarmare, iluminat arhitectural, sistem de degivrare a acoperişului, spaţiu de expunere a obiectelor de patrimoniu, restaurarea mobilierului, tocărie nouă din stejar stratificat, dotare cu obiecte de cult noi. Pictura şi paramentul exterior au fost restaurate cu măiestrie de către pictorul restaurator Cătălin Palamariu. La clopotniţă s-a realizat consolidarea structurii de rezistenţă, acoperiş nou cu învelitoare de tablă de aramă, instalaţii electrice şi pluviale noi, scări noi din stejar, tocărie nouă din stejar stratificat, sistem de degivrare, iluminat arhitectural. De asemenea, s-au construit un grup sanitar, corespunzător exigenţelor actuale, garduri de incintă din zid, pangar şi aghiasmatar, iar gardul dinspre strada Amaradia a fost restaurat. Curtea a fost reamenajată şi s-au realizat alei din piatră cubică de granit. Crucea de piatră a fost restaurată.

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise.

Pictura originală, în frescă, datează din jurul anului 1794, fiind de o valoare istorică şi artistică notabilă. Din punct de vedere artistic, această pictură înglobează, în tradiţia reprezentărilor bizantine, trăsăturile specifice picturii post-brâncoveneşti, precum şi tradiţiile locale ale picturii şcolii olteneşti a sfârşitului de secol XVII şi început de secol XVIII, având culori vii şi luminoase, decoraţii bogate în elemente florale, cu aureole în relief şi veşminte poleite cu aur.

Este printre puţinele picturi post-bizantine ce se mai găsesc astăzi la biserici - monument ale Craiovei şi cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraş.

Numele zugravilor se păstrează în pomelnicul pictat pe zid, la Proscomidiar: Marcu şi Tudor.

Stucurile de pe frontispiciu, care reprezintă pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca apărători ai intrării în biserică (raiul pământesc), unice într-o biserică ortodoxă din Ţara Românească, sunt de inspiraţie barocă. Probabil că Belivacă, în peregrinările sale de negustor şi cărăuş, cercetase şi biserici catolice din Banat şi Transilvania şi şi-a dorit astfel de alcătuiri, inedite pentru aceste locuri, la ctitoria sa din mahalaua Trăistarilor.

Importante sunt şi cele două picturi laice exterioare, de pe faţada de sud a bisericii: o reprezentare alegorică a morţii şi un ofiţer călare. Imposibilitatea descifrării inscripţiilor originale şi intervenţiile ulterioare nefericite asupra tabloului în care este reprezentat ofiţerul au lăsat loc diverselor teorii, care au umplut numeroase file de lucrări istorice şi continuă să atragă atenţia istoricilor. Unii cercetători au considerat că acesta este însuşi Tudor Vladimirescu, care a locuit o perioadă în preajma bisericii, iar alţii cred că este unul dintre ctitori sau donatori.⁽¹³⁾